Photo credits: www.cnn.com

Republica Central Africana: Analiza generala

Published On ianuarie 28, 2016 | Africa

Republica Central Africană a fost marcată de violenţe încă din momentul în care şi-a dobândit independenţa faţă de Franţa în 1960. Între anii 1996 şi 2003 au avut loc cel puţin cinci bătălii ce au avut drept scop cucerirea capitalei Bangui. Conflictul este descris drept un război civil, în curs de desfăşurare, între coaliţia rebelă Seleka şi forţele guvernamentale. Conflictul a început în 2012, după ce rebelii au acuzat guvernul preşedintelui Fracois Bozize, aflat la putere în acel moment, de eşec în ceea ce priveşte promovarea, punerea în aplicare şi asigurarea acordurilor de pace semnate în 2007, respectiv 2011. Ce este de remarcat este faptul că părţile aflate în conflict au fost implicate anterior într-un conflict asemănător după ce Francois Bozize a devenit preşedinte în 2003.

Cea mai recentă rundă de violenţe a fost reluată în luna Decembrie a anului 2012, atunci când Seleka a lansat o serie de atacuri încheiate cu capturarea mai multor oraşe mari în regiunea centrală şi estică a statului. Coaliţia a fost alcătuită din două grupări majore, anume Uniunea Forţelor Democratice pentru Unitate (UFDU) şi Convenţia Patrioţilor pentru Justiţie şi Pace (CPJP), precum şi Convenţia Patriotică pentru Salvarea Statului (CPSS), toate cantonate în Nord-Estul RCA.  Mai mult, alte grupări cantonate în partea de Nord a RCA, precum Frontul Democratic al Poporului Central African (FDPCA) şi grupul Frontul Popular Chadian pentru Redresare (FPR), şi-au exprimat interesul în a susţine coaliţia Seleka.

Capitala Bangui era populată de 122.000 de musulmani  înainte de începerea conflictului în Martie 2012, atunci când rebelii Seleka au organizat o lovitură de stat ce a dus la demiterea guvernului condus de preşedintele Francois Bozize şi înlocuirea acestuia cu Michel Djotodia. Noua autoritate a fost marcată şi asociată cu încălcări flagrante ale drepturilor omului.  Miliţiile Creştine (miliţii formate după înlocuirea lui Bozize de către Djotodia şi formate in marea majoritate de către creştini radicali), cunoscute şi sub numele de anti-Balaka,  s-au organizat să lupte împotriva conducerii Seleka si, prin urmare, au întreprins atacuri împotriva civililor musulmani din capital Bangui. Chiar şi în afara oraşului, miliţiile anti-Balaka au continuat atacurile asupra musulmanilor, precum şi asupra altora ce li se opuneau. În cele din urmă, un acord de pace a fost atins în 2013, însă rebelii l-au acuzat pe preşedintele Francois Bozize că a eşuat în a fi tolerant.  În luna Martie, rebelii l-au înlăturat, acuzându-l de abuz de putere, urmând ca cinci luni mai târziu, liderul Michel Djotodia să fie investit în funcţia de preşedinte. Guvernul său a făcut promisiuni în ceea ce priveşte restabilirea ordinii şi deschiderea căilor spre alegeri, însă a fost acuzat de încălcări flagrante ale drepturilor omului.

Catalizatorul conflictului este considerat a fi intoleranţa religioasă, dat fiind faptul că lupta dintre grupul de musulmani Seleka şi gruparea creştină anti-Balaka produce încălcări grave ale drepturilor omului.  Acest conflict, început iniţial ca fiind unul în principal politic, dobândeşte în mod progresiv un caracter religios, deoarece există rapoarte de ucidere din răzbunare de către populaţiile creştine, respective cele musulmane.

După cum s-a menţionat mai sus, confruntarea a început în anul 2012, atunci când Seleka, reprezentând musulmanii  din nord-estul ţării şi a altor grupări nemulţumite de preşedintele de atunci, Francois Bozize, a lansat o ofensivă militară majoră.  Deşi trupele au fost oprite în apropierea oraşului Bangui, în cele din urmă au preluat puterea în Martie 2013, iar liderul lor, Michel Djotodia, devenea preşedintele RCA. Mai mulţi membri ai presupusului grup Seleka, care a fost, teoretic, dizolvat, s-au alăturat ulterior Forţelor Armate Central Africane, prin decret, şi au continuat să opereze de facto, extinzându-şi controlul asupra ţării. Grupul anti- Balaka a început să lupte cu forţele Seleka în Iunie 2013, o mare parte dintre ţinte fiind civilii musulmani. Gruparea Seleka a răspuns prin uciderea non-musulmanilor, în special prin uciderea celor de etnie Gbaja, acestea constituind, în conformitate cu Statutul de la Roma, crime internaţionale.

În sprijinul guvernului lui Bozize, cu scopul de a opri un potenţial avans rebel spre capitala Bangui, state precum Ciad, Gabon, Camerun, Angola, Africa de Sud, Republica Democratică Congo şi Republica Congo au trimis trupe ca parte a Comunităţii Economice a statelor din Africa Centrală (ECCAS). În ciuda acestor eforturi, Bangui a fost revendicata de către forţele rebele la 24 Martie 2013, sub conducerea lui Michel Djotodia, care s-a autoproclamat preşedinte al RCA, la scurt timp după ce fostul preşedinte Francois Bozize a părăsit ţara. În acelaşi an, la un summit regional în N`Djame, Djotodia a fost recunoscut ca şef al guvernului de tranziţie.  Prim-ministrul statului, Nicolas Tiangaye a înaintat o cerere Consiliului de Securitate al ONU cu privire la participarea unei forţe de menţinere a păcii pe teritoriul statului sau, urmată de condamnarea fostului preşedinte, care a fost acuzat de crime împotriva umanităţii şi incitare la genocid.

Situaţia din ţară s-a agravat şi mai mult, 200.000 de persoane fiind strămutate, totodată înregistrându-se o rata ridicată de abuzuri ale drepturilor omului precum folosirea copiilor drept soldaţi, violuri, tortura, execuţii extrajudiciare şi dispariţii forţate. Prin preşedintele francez Francois Hollande şi Uniunea Africană, comunitatea internaţională a cerut Consiliul de Securitate al ONU să crească eforturile şi procedurile de stabilizare a ţării, dup ce luptele au fost reluate în august 2013. În ciuda acestor iniţiative, conflictul a continuat să escaladeze, guvernul lui Djotodia devenind din ce în ce mai divizat. Într-un final Djotodia si-a prezentat demisia în Ianuarie 2014, fiind înlocuit de către Catherine Samba-Panza. Deşi preşedintele a fost schimbat, conflictul a fost perpetuat şi continuat, Amnesty Internaţional raportând mai multe masacre care au fost comise de către gruparea anti-Balakas împotriva civililor musulmani, forţând un număr mare dintre aceştia să fugă din ţară în 2014. Abuzurile în RCA nu au putut fi stopate şi oprite nici măcar de Misiunea Multidimensională Integrată de Stabilizare în RCA a ONU (MINUSCA),  ţara fiind încă guvernată de o cultură a impunităţii care permite ca astfel de atrocităţi să prevaleze.

În acest episoade al urii religioase, mii de civili şi-au pierdut viaţa,sate întregi au fost arse din temelii, iar o jumătate de milion de civili au fost obligaţi să îşi părăsească locuinţele.

Sursele conflictului

Conflictul este unul pe termen lung, şi este caracterizat de acte sporadice de violenţă împotriva unui fundal al dezintegrării statale, adânci clivaje interetnice, şi o economie de subzistenţă. Grupările armate sunt fragmentate şi din ce în ce mai criminalizate. Prin urmare, putem afirma faptul că, tensiunile intercomunale au favorizat perpetuarea tensiunilor şi au împiedicat eforturile de a promova unitatea naţională a statului creând mutaţii în structura socială.

Ce este de remarcat, este faptul că statul se află la intersecţia dintre două regiuni şi doua popoare: în Nord, Sahelul cu comunităţile sale pastorale şi comercianţi, majoritatea musulmani, şi în Sud, Africa Centrală cu comunităţile sale din savană, iniţial animistă, însă predominant creştină în momentul de faţă.

Statul a suferit o schimbare fundamentală în ceea ce priveşte peisajul politic, după ce Seleka a acaparat puterea în Martie 2013. Pentru prima dată de la proclamarea independenţei, o forţă reprezentată de populaţia musulmană din Nordul şi Estul ţării câştiga puterea. Ciocnirile continue dintre Seleka şi forţele anti-Balaka au generat puternice tensiuni intercomunale, care au fost exacerbate de instrumentalizarea religiei, fracturi sociale şi temeri colective, aducând din nou la viaţa amintiri traumatice ale perioade pre-coloniale a comerţului cu sclavi.

Tensiunile au culminat în uciderea şi dislocarea musulmanilor din Vest, aceste acte încă fiind predominante în centrul ţării, zona ce reprezintă linia frontului dintre grupările armate.  Prin urmare, conflictul dintre gruparea anti-Balaka şi “fosta” Seleka , în momentul de faţă, este agravat de un conflict între comunităţi armate.  Mai mult, în zone caracterizate de conflicte intercomunale, legătura dintre grupările armate şi comunităţi  este una puternică, combatanţii “fostei” Seleka fiind văzuţi ca fiind protector ai musulmanilor, în timp ce luptătorii anti-Balaka sunt văzuţi ca fiind apărători ai comunităţilor creştine. Prin contrast,  comunităţile din alte părţi ale ţării păstrează distanţa faţă de grupările armate.

Starea actuală a conflictului

Starea perpetuă de conflict din ţară a afectat mai mult de un milion de copii în RCA. Copiii au nevoie disperată de ajutor umanitar. Situaţia este deyastroasă, după cum se poate vedea din raportul UNICEF, care releva faptul că aproape jumătate dintre copiii sub vârsta de cinci ani sunt subnutriţi. Violenţele au un impact devastator asupra vieţii copiilor şi asupra societăţii, strămutând în jur de 400.000 de indivizi din interiorul statului şi forţând jumătate de milion de persoane să caute refugiu în ţările învecinate. Mai mult, ceea ce agravează această stare este faptul că livrările de ajutoare au fost împiedicate.

Toate acestea  după ce rebelii musulmani Seleka au acaparat puterea pentru moment în urma unei lovituri de stat în 2013, urmat de violenţe sectare care au afectat întreaga ţară. Luptele recente au izbucnit în capital Bangui în urmă cu trei luni şi sunt considerate ca fiind cele mai grave violenţe din capitală din acest an. Noile violenţe au fost declanşate de uciderea unui individ musulman, ducând la represalii precum atacuri asupra unui cartier constituit în mare parte din creştini.  Conform Human Rights Watch, cel puţin 100 de persoane au murit din 25 Septembrie 2015, majoritatea fiind civili, femei sau persoane vârstnice.

Cel mai recent act de violenţă, după cum a fost menţionat mai sus, a fost declanşat pe 25 Septembrie, prin uciderea unui musulman în vârstă de 17 ani, pe nume Hamid Mahamat. Ca răspuns, grupările de autoapărare musulmane din enclava Km. 5 au început să efectueze atacuri asupra populaţiei creştine, precum şi  asupra altor enclave învecinate din nord. Mai mult, unităţile anti-Balaka au fost asistate de soldaţi aparţinând armatei naţionale, care au răspuns acestor acte şi au amplasat barricade, acestea din urmă au împiedicând forţele de menţinere a păcii ale ONU să aibă acces în aceste zone.

În jur de 6.000 de persoane au fost ucise şi peste un sfert din populaţie a fost strămutata de la începutul violenţelor în 2013. Au avut loc eforturi în ceea ce priveşte medierea de către Comunitatea Economică a Statelor din Africa Centrală (ECCAS), care a dus, în cele din urmă, la un acordul de încetare a focului, semnat în luna iulie a anului 2014 în Brazzaville. Ce este de remarcat este faptul că toate  părţile din ambele tabere implicate în conflict au încălcat acest acord.

Potrivit rapoartelor UNICEF, crimele comise de ambele entităţi sunt catalogate ca fiind crime de război şi crime împotriva umanităţii. Tensiunile au fost escaladate şi de implicarea altor grupări precum luptătorii străini din Ciad şi Sudan. Din cauza scalei crizei şi a provocărilor cu care forţele internaţionale anterior autorizate de către Consiliul de Securitate al ONU se confruntau , în luna aprilie anului 2013, Consiliul de Securitate al ONU a stabilit înfiinţarea unei forţe de menţinere a păcii având un mandat care includea 10 mii de soldaţi  având ca prioritate protecţia civililor, sub numele de “ Misiunea Multidimensionala  a ONU de Stabilizare Integrată în RAC”. Există teama că escaladarea continuă a conflictului cât şi deteriorarea mediului de securitate va duce la o creştere a violenţelor cât şi la destabilizarea regiunii, astfel, prezentând provocări în ceea ce priveşte încheierea conflictelor din ţările vecine, precum Republica Democrată Congo şi Sudanul de Sud.

Foaia de parcurs în ceea ce priveşte încheierea crizei, care includea alegeri înainte de sfârşitul anului 2015, reprezintă un răspuns pe termen scurt la problemă.  Pentru a evita urmarea unei strategii care doar ar amâna abordarea provocărilor critice până după sondaje, autorităţile de tranziţie ale RCA şi partenerii internaţionali ar trebui să le abordeze în momentul de  faţă prin implementarea unei politici comprehensive de dezarmare şi reafirmarea faptului că musulmanii aparţin naţiunii. Dacă acest lucru nu se întâmplă, alegerile riscă să devină un joc de sumă zero.

Actuala abordare în ceea ce priveşte dezarmarea, care a fost oficializata prin acordul semnat la Forumul Bangui în luna Mai, subestimează atât măsura în care conflictul este în momentul de faţă comunal, cât şi criminalizarea şi fragmentarea grupărilor armate.  În RCA de vest,  ca urmare a retragerii foştilor luptători Seleka  şi dislocarea comunităţilor musulmane din regiune,  grupările armate  locale militare şi politice neorganizate, anume anti-Balaka, au început să prăduiască comunităţile locale. La rândul său, coaliţia Seleka, a fost fragmentata în mai multe mişcări pe rivalităţi de conducere, conflicte financiare şi dezacorduri cu privire la strategii în ceea ce priveşte adoptarea unor autorităţi de tranziţie şi forţe internaţionale.  Aceasta fragmentare şi incriminare a grupurilor armate fac ca negocierile să fie mult mai dificile.

În aceste condiţii, grăbirea organizării unor alegeri a adus riscul exacerbării şi perpetuării tensiunilor intercomunale existente, ceea ce ar duce la periclitarea eforturilor de reconstrucţie a ţării şi amânarea pe termen nelimitat rezoluţia privind dezarmarea miliţiilor şi a comunităţilor. Prin urmare, este necesară găsirea unor modalităţi şi mijloace de a menţine o capacitate de constrângere a grupărilor armate printr-o reevaluare a programului de retragere planificată a forţelor franceze Sangaris şi reducerea capacităţilor de finanţare a grupărilor armate. În plus, este esenţială evitarea unui proces electoral care ar crea tensiuni.  Pentru că acest lucru să se întâmple, autorităţile de tranziţie trebuie să reafirme drepturile egale ale musulmanilor, să îi înregistreze pentru vot, să demonstreze preocuparea guvernului pentru populaţiile din nord-est, şi diversificarea recrutării în spaţiul serviciului public. Datorită concentrării excesive asupra procesului electoral, atenţia pentru alte problem care sunt esenţiale nu a fost prioritizată în strategia de soluţionare a conflictului a partenerilor internaţional şi a autorităţilor de tranziţie.

Surse:

http://www.reuters.com/article/2015/11/27/us-centralafrica-violence-idUSKBN0TG02T20151127?rpc=401

https://www.hrw.org/news/2015/11/26/central-african-republic-new-wave-killings?

https://en.wikipedia.org/wiki/Central_African_Republic_Civil_War_(2012%E2%80%93present)

http://www.cfr.org/global/global-conflict-tracker/p32137#!/?marker=26

http://www.bbc.com/news/world-africa-13150044

http://www.crisisgroup.org/en/regions/africa/central-africa/central-african-republic.aspx

http://www.insightonconflict.org/conflicts/central-african-republic/

http://www.transconflict.com/2015/02/trouble-ahead-the-reconciliation-process-in-the-central-african-republic-102/

http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2015/06/religious-war-central-african-republic-150629104901894.html

Like this Article? Share it!