Photo credits: www.macleans.ca

Uniunea Europeana: Criza refugiatilor

Published On martie 3, 2016 | Europa

În ultimele decenii, unul din factorii distinctivi ai poveştii de succes a Uniunii Europene a fost depăşirea diferenţelor de interese şi puncte de vedere, aceasta reuşind să se dezvolte în ciuda diversităţii. De ce Uniunea Europeană a gasit această sarcină atât de dificilă în cazul refugiatilor?

Sistemul Schengen al frontierelor deschise, similar cu sistemul monetar al UE, s-a dovedit a fi un acord care a funcţionat doar pentru că mediul internaţional a fost lipsit de provocări majore şi pentru ca nu au fost nevoiţi să facă faţă situaţiilor de criză. După apariţia influxului masiv de refugiaţi, Regulamentul Dublin al UE, care atribuie responsabilitatea pentru înregistrarea și prelucrarea cererilor de azil în prima ţară Schengen în care refugiaţii ajung, s-a dovedit injust şi în cele din urmă nesustenabil. Grecia şi Italia nu si-au mai îndeplinit obligațiile, deschizând frontierele europene care au permis refugiaţilor să îşi continue traseul fără impedimente. Acest lucru a afectat în egală măsură restul statelor membre, având în vedere faptul că cei mai mulţi dintre refugiaţi au ajuns în mare parte în Germania, dar, de asemenea, şi în ţări precum Suedia, Austria, Benelux şi Finlanda.

Contextul istoric a avut mult de a face cu evoluţia crizei refugiaților deoarece aceasta a apărut într-un moment când solidaritatea între cele 28 de state a fost slăbită din cauza instabilităţii din zona euro, aceasta diminuând simultan încrederea în sine a UE şi încredere reciprocă între statele membre.

De-a lungul anului 2015, UE s-a straduit din greu pentru a gestiona cu succes criza. Afluxul de refugiaţi a escaladat rapid într-o chestiune de discuţie pentru Consiliul European, care reuneşte şefi de stat şi de guvern. Deşi unele discuţii pe această temă au fost neproductive şi nu au condus la nici un răspuns real la criză, UE a luat o serie de decizii importante. Cele demne de mentionat sunt: un sistem pentru relocarea a 160.000 de refugiaţi din Italia şi Grecia în alte state Schengen, crearea de centre de procesare pe frontierele externe ale UE şi un acord complex cu Turcia conceput pentru a stopa fluxul de refugiați pe ruta balcanică. Cu toate acestea, una dintre slăbiciunile UE este partea de implementare, cele mai multe dintre aceste decizii progresând extrem de lent, în timp ce, în acelaşi timp, numărul refugiatilor este într-o continua crestere.

Având în vedere slăbiciunea colectivă a UE şi afluxul continuu de refugiaţi, statele membre au recurs tot mai des la acţiuni individuale, cum ar fi reintroducerea controalelor la frontiere sau construirea unor garduri de-a lungul frontierelor lor. Deşi iniţial Ungaria a primit critici dure pentru construcţia unor garduri de-a lungul frontierelor sale cu Serbia şi Croaţia, pentru că situaţia a escalat, alte ţări au urmat exemplul acesteia, rezultând tensiuni suplimentare.

Principalele instituţii create pentru a sprijini managementul Schengen — şi anume Frontex, care este responsabil de controlul la frontieră, şi Biroul European de Sprijin pentru Azil — au fost capabile să ajute prea puţin la depăşirea crizei, asta deoarece rolul lor a fost limitat din punct de vedere politic si economic, cele două jucând un rol auxiliar. De asemenea, o slabiciune majoră a fost lipsa unor politici de imigrare şi de azil care ar fi constituit bază legală solidă, însă statele membre au insistat pe conservarea autonomiei lor în acest domeniu, făcând criza gestionării refugiaților şi mai dificilă.

În lipsa unei ghidări mai puternice din partea instituţiilor, cancelarul Germaniei, Angela Merkel a continuat iniţial să deţină rolul principal pe care şi l-a asumat în criza euro. Această evoluţie a consolidat rezervele la adresa Germaniei, în special datorită poziţiei acesteia în criza refugiaţilor. Germania a fost cel mai afectat stat membru UE, având în vedere numărul mare de solicitanţi de azil şi a cerut solidaritate din partea restului UE. Berlinul s-a aflat într-o poziţie in care a cerut, in loc sa ofere, solidaritate, fiind criticat pentru ca a creat unele dintre provocarile pe care a vrut să le împartă.

Deoarece majoritatea discursurilor publice pe această temă au rămas fragmentate pe linii naționale, criza refugiaţilor a dezvăluit încă o dată limitările UE ca un spaţiu pentru discuţii transnaţionale autentice. Doar o mică parte dintre ţările UE au fost afectate în mod semnificativ de criza refugiaţilor. Impactul asimetric al crizei a fost în sine un mare obstacol pentru un răspuns colectiv puternic şi coerent. Realizarea solidarităţii în confruntări cu o provocare comună poate fi dificilă, dar realizarea acesteia în ciuda intereselor divergente este o sarcină mult mai dificilă. Germania a primit cel mai mare număr de solicitări de azil, cu mai mult de 315,000 până la sfârşitul lunii octombrie 2015. Ungaria s-a plasat pe locul al doilea pentru cererile de azil, avand 174,055 aplicaţii până la sfârşitul lunii octombrie.

În afară de reacţia statelor membre la problemă, criza a dezvăluit, de asemenea, o diversitate enorma în atitudini sociale despre migraţie: pe de o parte societăţi globalizate în mare măsură din Europa de Vest şi Europa de Nord, care deja găzduiesc comunităţi mari de imigranţi, în contrast cu societăţile din Europa Centrală, care au trăit într-o relativă şi care au fost, prin urmare, mult mai puţin pregătite să faca faţă unui aflux mare de străini.

Eşecul Uniunii Europene este cu atat mai grav cu cat afluxul de refugiaţi şi migranţi este probabil să continue in urmatorii ani. Există puţine speranţe cu privire la încheierea în curând a conflictului din Siria, în ciuda eforturilor diplomatice. O serie de alte ţări din Orientul Mijlociu se confruntă cu provocări de securitate acută care ar putea genera noi fluxuri de refugiaţi. Creşterea migraţiei poate fi, de asemenea, de aşteptat din partea Africii, care conform prognozelor UN va experimenta o dublare a populației până în 2050.

Nivelul ridicat estimat de imigrare în UE în următorii ani va aduce atât beneficii cât şi provocări. Având în vedere trendul descendent al ratei natalităţii în majoritatea ţărilor UE, un număr mare de imigranţi vor fi necesari pentru a păstra potenţialul de creştere economică şi bunăstare europeană. În acelaşi timp, fluxurile rapide şi necontrolate de refugiaţi pot copleşi capacităţile ţării gazdă de integrare a nou-veniţilor, pot afecta servicile socio-educative ale ţării respective şi da naştere la miscări politice xenofobe şi naţionaliste.

Voinţa politică şi eforturile susţinute vor fi necesare pentru a dezvolta o strategie generală credibila si a răspunde la provocarea imigrararii prin crearea de instrumente corespunzătoare şi mobilizarea resurselor necesare. Toate acestea se pot întâmpla doar dacă statele membre reusesc sa depăşeasca diviziunile care au avut loc în ultimele luni şi să-şi recâştige încrederea reciprocă, precum şi în capacitatea colectivă a UE de a se confrunta cu această provocare.

 

Surse:

http://www.UNHCR.org/567918556.html

http://carnegieeurope.eu/2016/02/04/how-Refugee-Crisis-will-reshape-eu/itj7

http://Carnegie-mec.org/2016/02/01/Facing-Refugee-Challenge-Time-for-Paradigm-Change/itfl

http://www.BBC.com/News/World-Europe-34131911

http://www.BBC.com/News/World-Europe-34324096

http://www.Aljazeera.com/News/2016/02/Turkey-Refugee-Crisis-Time-Europe-action-160210115931274.html

http://www.ecre.org/Refugees/Refugees/Refugees-in-the-eu.html

https://www.opensocietyfoundations.org/explainers/Understanding-Migration-and-Asylum-European-Union

Like this Article? Share it!